Potenţialul de dezvoltare al comunei Băniţa 1. Rolul căilor ferate

         Potenţialul de dezvoltare al unei localităţi rezidă în acele elemente ale factorului de poziţie, cadrului natural, resurselor umane, infrastructurii, serviciilor  şi al riscurilor/avantajelor acestor elemente într-un context socio-economic şi cultural regional, naţional sau european.
         Acele elemente definitorii ale unei localităţi pun bazele dezvoltării sale durabile. Valorificarea acestora nu se poate realiza în lipsa unei infrastructuri de transport/telecomunicaţii aflată în pas cu lumea contemporană.
         În această serie de articole, axată pe accesibilitatea teritoriului/accesul populaţiei la servicii (transport, telecomunicaţii) vor fi tratate aspecte legate de căile ferate-transportul feroviar(1.), căile rutiere-transportul rutier(2.), telefonie fixă şi mobilă, internet(3.)

        Căile ferate au jucat un rol important în existenţa localităţii Băniţa în ultimii 140 de ani şi, mai ales, la sf. sec. al XIX-lea şi prima jumătate a sec. al XX-lea.
        În acest articol am urmărit implicaţiile  căilor ferate la nivelul comunei din perspectiva servicilor oferite precum şi al capacităţii de polarizare al transportului de persoane, în primul rând, şi al celui de marfă.

      A.  Scurt istoric  Calea ferată este rezultatul necesităţii de dezvoltare industrială a Imperiului Austro-Ungar. Această necesitate a impus valorificarea resurselor de minereu de fier din m-ţii Poiana Ruscă, minele Ghelari şi Teliuc, şi prelucarea minereului la Hunedoara. Dacă, în prima fază, topirea minereului se realiza cu ajutorul mangalului (obţinut prin arderea lemnului din pădurile din zona Hunedoarei), ulterior necesităţile industriale au cerut resurse energetice mai eficiente. Aceste resurse, prezente în Transilvania, au fost reprezentate de cărbune.
        În etapa preindustrială a exploatării cărbunelui din Valea Jiului, acesta era transportat cu ajutorul carelor, iar odată cu creşterea accelerată a nevoii de cărbune se pun bazele construirii căii ferate Simeria-Valea Jiului, singura ce putea asigura transportul cărbunelui în cantităţi mari între zona de producţie şi cea de consum.  În acest context , calea ferată de pe teritoriul comunei Băniţa are un caracter de tranzit.
       Construirea căii ferate a început în anul 1867, primul tronson fiind realizat între Simeria şi Pui. Traseul Pui-Valea Jiului a impus elaborarea unui proiect  deosebit din perspectiva particularităţii impuse de terenul din zona Crivadia-Merişor-Băniţa:  gradul ridicat de fragmentare al reliefului, declivitatea pronunţată, terenuri  instabile ( prezenţa unor roci plastice -argile, marne- ce generează în condiţiile unui climat umed o instabilitate pronunţată a versanţilor).
        Traseul căii ferate, de pe teritoriul comunei Băniţa, a prezentat trei variante, şi anume :
                 1. Crivadia -Merişor-Dealu Babii-Vulcan
                2. Crivadia-Merişor-zona carstică din nordul satului Merişor-Băniţa-Petroşani
               3. Crivadia-Merişor-zona cu roci argiloase din dealul Mândrului-Băniţa-Petroşani (actualul traseu)
        Prima variantă presupunea construirea unui tunel între Merişor şi Dealu Babii şi, de aici, până la Vulcan (în acea perioadă era centrul administrativ al Văii Jiului).

          Se pare că opţiunea finală a fost pentru a treia variantă datorită costurilor mai reduse, dar nu şi cea mai inspirată. Traseul ales între Băniţa şi Merişor a implicat costuri foarte mari legate de întreţinerea căii ferate ce a fost frecvent afectată de alunecări de teren.

    B. Caracteristicile căii ferate   

      Traseul face parte din calea ferată regională Filiaşi-Petroşani-Simeria. Aceasta face legătura între magistralele feroviare Bucuresti-Craiova-Timişoara şi Braşov-Sibiu-Arad.
        Pe teritoriul comunei se extinde pe 16,4 km, fiind o linie dublă, electrificată, deservită de trei gări : Băniţa, Merişor şi Crivadia. Accesul se face la nivel de trenuri de persoane (regio), cea mai apropiată staţie cu acces la trenuri de rang superior ( accelarate, rapide-interrregio) fiind Petroşani,   situată la 12 km de staţia Băniţa. Pentru transportul de marfă sunt disponibile platforme de încărcare-descărcare, în staţia Băniţa, cu acces, la 100 de m, la DN 66.

   C.  Deservire şi accesibilitate

         În urmărirea gradului de deservire şi al accesibilităţii populaţiei în/din comuna Băniţa au fost urmărite următoarele aspecte:
          -distribuţia teritorială a punctelor de acces la calea ferată;
          -frecvenţa trenurilor;
          -viteza şi timpii de deplasare între sate şi centrul de comună, respectiv cel mai important centru urban    din vecinătate/judeţ;
          -polarizarea/nivelul teoretic de utilizare al transporturilor feroviare în raport cu distribuţia gospodăriilor în teritoriul comunei;
          -zone avantajate/dezavantajate;
          -accesarea zonei cu funcţii complexe(centrul de comună)

•  C.1 Distribuţia teritorială a punctelor de acces la calea ferată

      Punctele de acces sunt gările Băniţa, Merişor, Crivadia şi halta  Peştera Bolii (datorită situării la limita administrativă a comunei).

      Distanţa dintre gări-halte este următoarea Băniţa-Merişor 6 km, Băniţa-Peştera Bolii 6 km, Băniţa-Crivadia 11 km, Merişor-Crivadia 5 km rezultând o distanţă medie între gări de 5,6 km, ceea cea sigură o bună deservire. Toate satele componente comunei Băniţa au acces direct la transportul feroviar.

• C.2 Frecvenţa trenurilor 

          In localitate opresc trenuri de rang inferior , trenuri personale (regio), cele de rang superior (accelerate, rapide-interregio) fiind accesibile din staţia Petroşani (la 12 km de staţia Băniţa, 18 km de staţia Merişor şi 23 km de staţia Crivadia). Frecvenţa trenurilor, în staţia Băniţa,  este de 30 de  garnituri la 24 de ore (15 pe sens), dintre care 28 sunt ale operatorului de stat şi 2 ale unui operator privat. În staţia Merişor, de 28 de garnituri în 24 de ore iar în Crivadia şi Peştera Bolii frecvenţa este de 26 de garnituri la 24 de ore. 

          În medie, în staţia Băniţa, opreşte  o garnitură la 48 minute, respectiv o garnitură, pe sens , la fiecare 1 oră şi 36 de minute. În staţia Merişor opreşte o garnitură la 51 de minute, respectiv una la 1 oră şi 42 de minute pe sens. În staţiile Crivadia şi Peştera Bolii opreşte o garnitură la 55 de minute, respectiv una la 1 oră şi 50 de minute.    

          Se poate observa o bună deservire a populaţiei cu servicii de transport feroviar, rezultând o medie de 1 garnitură pe sens la 1 oră şi cca. 40 de minute. Gara Băniţa are un mic avantaj faţă de celelalte staţii aici oprind , in afara trenurilor personale de pe ruta Petroşani-Simeria/Deva, şi cele de pe ruta directă Tg. Jiu-Petroşani-Deva-Arad-Timişoara precum şi ale uni  operator privat pe ruta directă Lupeni-Petroşani-Simeria.

• C.3 Viteza şi timpii de deplasare

          Starea infrastructurii feroviare are repercursiuni asupra vitezei de deplasare şi, implicit , asupra timpului afectat deplasării. Se observă delimitarea netă între sectorul Băniţa-Peştera Bolii, viteză medie de deplasare 60 km/oră şi Băniţa-Merişor-Crivadia, viteză medie de 28 km/oră. Aceste diferenţe sunt determinate de configuraţia căii de rulare (grad de curbură, declivitate) precum şi de stabilitatea terenurilor din zona căii de reluare(pronunţată pe sectorul Băniţa-Peştera Bolii şi scăzută pe sectorul Băniţa-Crivadia).

        Timpii medii de accesare a centrului de comună(staţia Băniţa) sunt  de 8 minute din Peştera Bolii, 12 minute din Merişor şi 23 de minute din Crivadia. 

        Timpul de accesare feroviară al celui mai apropiat centru urban, Petroşani, la 12 km distanţă, este de 21 de minute (minim 16 minute, tren direct), respectiv al oraşului reşedinţă de judeţ, Deva, la 77 de km distanţă, de 2 ore şi 22 de minute (minim 2 ore şi 8 minute, maxim 2 ore şi 39 de minute) la o viteză medie de 36 km/oră.

• C.4 Polarizarea/nivelul teoretic de utilizare al transporturilor feroviare în raport cu distribuţia gospodăriilor în teritoriul comunei

        Zona de polarizare teoretică maximă -situată până la circa 5 minute distanţă(deplasare pedestră) cuprinde gospodării situate în jurul gărilor Băniţa (cuprinde zonele Tabără, blocuri, carieră, primărie), Merişor (zona dintre gară , dj666, biserică şi dn66) şi Crivadia. In acest areal se află circa 17% din populaţie, cei mai mulţi în zona gării Băniţa. 

  

          Zona de polarizare teoretică mare -situată  la 5-12  minute distanţă(deplasare pedestră) cuprinde   gospodării din jurul gărilor Băniţa (zonele din jurul Şcolii Gen. Băniţa şi cea cuprinsă între primărie şi ticera Răchiţii), Merişor (zona dintre pârâul Merişorului şi cel al Crivadiei , precum şi până la confluenţa Răchitei cu  Tătarului ), Crivadia (întreaga vatră a satului) şi Peştera Bolii (cuprinde arealul din jurul cabanei omonime). Acest areal situat între 500 şi 1000 de m cuprinde circa 17% din populaţie. Per total , arealul de polarizare maximă şi mare cuprinde circa 34% din populaţie.

          Zona de polarizare teoretică medie -situată  la circa 12-20  minute distanţă(deplasare pedestră) cuprinde   gospodării din jurul gărilor Băniţa (cătunul Băieşti, parţial cătunele Botani şi Ruseşti), Merişor (parţial cătunele Ruseşti şi Răchita, o parte din gospodăriile de pe valea Crivadiei ), Crivadia (cătunele izolate) şi Peştera Bolii (cătunul Arsuri, zona de la confluenţa Jigoresei cu Băniţa). Acest areal situat între  1000 şi 1500 de m cuprinde circa 23% din populaţie. Per total , arealul de polarizare maximă, mare şi medie cuprinde circa 57% din populaţie.

          Zona de polarizare teoretică scăzută -situată  la  20-30  minute distanţă(deplasare pedestră) cuprinde   gospodării din jurul gărilor Băniţa (cătunele Cheia,  parţial Botani şi Jitoni), Merişor (parţial cătunul Răchita),  şi Peştera Bolii (cătunul Arsuri, parţial cătunele Corbeoni şi Căprăreşti). Acest areal situat între 1500 şi 2000 de m, de gară,  cuprinde circa 20% din populaţie. Per total , în arealul situat între gări şi până la o distanţă de 2000 de m se află 77% din populaţie. 

• C.5  Zone avantajate/dezavantajate

       Zonele avantajate, cu acces bun la servicii de transport feroviar sunt reprezentate de satul Crivadia; arealul cuprins între pârâul Crivadia, dn 66, conflenţa Răchita-Tătarului din satul Merişor;  arealul cuprins între Şc.Gen. Băniţa, Tabără şi cătunul Băieşti.

      Zonele dezavantajate, cu acces deficitar la transportul feroviar cuprind , în satul Merişor, cătunele Răchita şi Cheia, iar în satul Băniţa arealele slab deservite sunt mai numeroase datorită distanţei dintre gările Băniţa şi Peştera precum şi a extensiunii mai mari a satului comparativ cu Merişorul sau Crivadia. Cătunele Botani, Firma, Corbeoni, Jigoreasa, Coteşti şi, parţial, Jitoni au un grad slab de deservire, fapt ce determină utilizarea cu prisosinţă a transporturilor rutiere.

• C.6   Accesarea zonei cu funcţii complexe(centrul de comună)

      Accesarea centrului de comună, ce oferă servicii administrative, comerciale, educaţionale, medicale este bună, sub aspectul factorului timp, dinspre Peştera Bolii, şi deficitară dinspre Merişor şi, mai ales Crivadia. Crivadia are o poziţie extrem periferică în raport cu centrul de comună, fiind, ca distanţă, mai aproape de un alt centru de comună, Baru, aspect ce s-a transformat deja într-o accesare prioritară a acestuia pentru servicii comerciale, medicale şi educaţionale. 

     Arealele cu acces feroviar deficitar la centrul de comună trebuiesc compensate cu acces-deservire rutieră , mai ales cătunele Răchita, Jitoni, Coteşti, Jigoreasa, Corbeoni şi Căprăreşti. Zona Botani-Firma este avantajată de accesul facil la dn66. 

      Transporturile feroviare au un grad de utilizarea din ce în ce mai redus datorită vitezei  de deplasare, frecvenţei trenurilor, condiţilor de transport, preţului, reducerii navetismului de masă şi mai ales concurenţei transportului rutier. 

      Nu trebuie omis rolul căii ferate în formarea actualului centru de comună, respectiv concentrarea populaţiei în această zonă. Construirea căii ferate nu a influenţat dezvoltarea satelor Crivadia, Merişor sau a cătunului Botani-Firma, conturate deja în momentul realizării căii ferate, dar a determinat mutarea centrului administrativ de la Merişor la Băniţa. Calea ferată, staţia Băniţa, exploatarea calcarului din vecinătatea gării pentru construcţie, var sau a argilei pentru cărămidă şi ţiglă, dublată de aportul demografic necesar desfăşurării activităţii sau a modernizării infrastructurii feroviare (mai ales zona Tabără) au determinat conturarea actualului centru de comună. 

                                                                             @ banitaromania.blogspot.com

Despre Bănița, pe internet

       Cine a avut curiozitatea să caute informații despre Bănița, pe internet,  a putut observa, cu ușurință, recurența unor informații despre Bănița de genul.. cetatea dacică de la Bănița, turnul de la Crivadia, unele proiecte derulate de administrația locală și mai ales accidente rutiere/blocaje în trafic/radare. In acest articol vreau să dezbat acest din urmă  aspect deoarece tinde să eclipseze orice altceva referitor la Bănița.. dar și datorită numeroaselor accidente pe care le-am văzut în zonă, de la tamponări ușoare, ieșiri în afara părții carosabile, accidente cu răniți grav până la accidente mortale în care au fost implicați pietoni.
      In ultimele statistici date publicității se arată că în Romania numărul accidentelor rutiere grave este pe primul loc în UE, dar după un maxim la nivelul anului 2007 a urmat o perioadă de reducere semnificativă la nivel național ( nu vreau să intru în cifre la acest capitol). In județul Hunedoara tendința este similară, s-au redus accidentele grave. Din datele făcute publice de poliția rutieră hunedoreană rezultă că principalele cauze ale accidentelor grave sunt: viteza excesivă neadaptată condițiilor de drum, manevrele neregulamentare, pietonii ce trec prin locuri nesemnalizate sau fără să se asigure, consumul de alcool și oboseala la volan. In privința zonelor cu cele mai frecvente accidente se remarcă traseul DN 7 ( Sibiu-Orăștie-Simeria-Deva-Ilia-Arad)- traficul intens își spune cuvântul-, apoi DN 76 ( Deva-Brad-Oradea) în zona localității Fornădia, DN 68 (Hațeg-Caransebeș) în zona localității Sarmisegetuza și DN 66 ( Simeria-Hațeg-Petroșani-Tg. Jiu-Filiași) în zona localității Bănița, pe sectorul hunedorean al drumului național.

    Analizând traseul DN 66, pe teritoriul comunei Bănița, pot fi observate o serie de particularități în raport cu restul traseului județean, și anume:
       -se desfășoară pe un traseu deluros-montan, pe cca. 12 km, între Crivadia și serpentinele de la Bolii;
       - are numeroase viraje și o declivitate accentuată, mai ales pe traseul dintre Crivadia(515 m alt.) și pasul Bănița-Merișor ( 759 m. alt), pe 6,5 km;
       - este cel mai înalt traseu al DN 66, de aici o serie de implicații ce țin de frecvența ceții in anumite perioade ale anului, în opoziție cu zona depresionară, temperatura medie mai redusă (frecvența mai ridicată a zilelor cu ninsoare, polei), precipitații mai frecvente;
      - cca. 1,7 km ( cca. 13%) sunt cu restricții de viteză (traseu în localitate);
      - gospodariile sunt risipite în teritoriu, astfel că zona cu restricții acoperă doar zona cea mai expusă (cu trafic pietonal mai important);
      -sunt  17 drumuri locale (județene, comunale, forestiere, de acces la exploatații agricole) ce se intersectează cu DN66, majoritatea cu un trafic redus;
      - traseul modernizat, în cea mai mare parte, mai prezină sectoare nefinalizate (Crivadia, Merișor);
      - semnalizarea rutieră (indicatoare, parapeți ș.a) este insuficentă (în multe locuri lipsesc indicatoare pentru curbe/viraje);
      -sunt două treceri pentru pietoni, semnalizate, la Sc. Gen. Bănița și la Merișor- în zona de intersecție dintre DN 66 și DJ 666;
      - vecinătatea unei zone puternic urbanizate ( Valea Jiului, cca. 150 mii locuitori);
      - lipsa trotuarului în zona cu trafic pietonal mai intens (Sc. Gen.Bănița- Primărie- Gara Bănița- Tabără).
        Revenind la accidentele rutiere, majoritatea sunt ușoare- tamponări, ieșiri în afara părții carosabile, în privința celor grave, ce se soldează cu răniri  ale conducătorilor auto/pasagerilor iar în unele cazuri ale pietonilor, la nivelul anului trecut au fost cca. 15 accidente dintre care unul s-a soldat cu decesul unei persoane pe raza comunei Bănița. Zonele cu cele mai frecvente accidente au fost marcate pe harta alăturată. In ultima perioadă a crescut prezența poliției rutiere pe raza comunei, cel puțin în luna ianuarie au fost prezenți la 3, 4 zile. Multe accidente în care au fost implicați pietoni, unele din ele fiind soldate, din păcate, cu decese, au avut loc tocmai în zona cu restricții de viteză, ceea ce justifică prezența acestora în acest sector.

Clișee carpatine. Partea a II-a

Zona depresionară

Crivadia și Merișorul

        Zona depresionară a comunei Bănița concentrează majoritatea populației și a căilor de comunicație. Câteva aspecte diferențiază această zonă de cea montană, și anume:

• se prezintă ca o depresiune tip golf, în sud-estul depresiunii Hațegului, formată la contactul dintre m-ții Șureanu, în nord, și m-ții Tulișa în sud;
• altitudinea este cuprinsă între 540 și cca. 800 m;
• se pot distinge două sectoare : 

               -- Crivadia-Merișor           

               -- Bănița sat, identificat și ca Depresiunea Culoar a Băniței

• această diferențiere este dată de caracteristicile reliefului ( altitudine , declivitate, gradul de fragmentare, procese geomorfologice), anumite aspecte topoclimatice și hidrologice, istoricul așezării precum și nivelul populării.

       Sectorul Crivadia - Merișor este cuprins între zona pasului Bănița-Merișor/Ticera Ruseștilor și limita vestică a comunei (spre valea Muncelului/ comuna Baru), fiind dominat de dealuri înalte (muncei, cca. 800 m ) ce sunt separate prin văi adânci ( râul Crivadia și afluenții săi-Răchita, Merișor).

        Datorită rocilor cu o coeziune moderată (argile, nisipuri ș.a) la care se adaugă numeroasele pâruri și panta accentuată, relieful a fost puternic fragmentat astfel că suprafețele relativ orizontale se mai păstrează doar în zona superioară a munceilor ( D. Mândrului, D. Bran ) și sub forma unor fâșii înguste în zona pârâului Merișor, pe interfluviul dintre râul Crivadia și pârâul Merișor, în lunca de la confluența Răchitei cu Crivadia (sat Merișor) precum și la ieșirea râului Crivadia din chei (satul Crivadia ). Aceste aspecte explică, în cea mai mare parte, slaba concentrare a gospodăriilor din satele Crivadia și Merișor.

         Zona prezintă un grad moderat de antropizare, astfel că se păstrează pădurea de mesteacăn și fag, dar pășunile, fânețele, suprafețele arabile și cele pomicole au devenit din ce în ce  mai extinse. Zona este bine deservită de căi de comunicație ( DN 66, drumuri locale, cale ferată cu gări în ambele sate), telefonie mobilă, telefonie fixă, electricitate. Principalele probleme sunt legate de eroziunea terenurilor( afectează calea ferată, drumurile și terenurile agricole), slaba modernizare a unor drumuri locale, insuficiența spațiilor pretabile unor construcții, valorificarea incompletă a unor resurse locale datorită contextului social economic și regresul demografic.

      Satul Crivadia este situat în vestul comunei, pe valea râului Crivadia, fiind atestat documentar în anul 1444, cu mult înaintea satului Bănița. Acesta s-a dezvoltat în lunca râului Crivadia la altitudinea medie de 540 m, fiind satul cu cea mai redusă altitudine din comună. Este limitat la nord de zona calcaroasă a munților Șureanu iar pe sud de dealuri înalte ( muncei) cu roci argiloase.    

      Casele sunt dispuse pe marginea micii depresiuni  pentru a valorifica la maxim terenurile în scop arabil precum și pentru a minimaliza efectele pânzei freatice aferente luncii. Satul prezintă și două cătune, Valea Mielului (altitudinea medie 700 m) și Marconi ( alt. medie 630 m).
      In limita satului, pe o margine calcaroasă abruptă, a fost ridicat, în jurul anului 1530, un turn de vamă pentru a controla traficul de mărfuri dintre Oltenia și zona Hațegului.  Biserica satului a fost ridicată în anul 1958. Satul este deservit de DN 66 și gara Crivadia. Populația satului a variat semnnificativ , astfel Crivadia avea 189 loc. în 1854, 684 în 1870, 237 în 1930 și 177 în 2002.             
    Principalele activități economice țin de creșterea animalelor, exploatarea pădurii, cultivarea pământului la care se adaugă exploatarea de nisipuri cuarțifere din vecinătatea gării Crivadia. In perspectivă pot fi valorificate , în afara produselor agricole și forestiere, resursele turistice ( Turnul Crivadiei, Cheile Crivadiei, peșterile din vecinătate) prin cazare în pensiuni agroturistice ce să ofere pe lângă produse obținute în gospodărie și activități outdoor de genul: alpinism, speologie, canyoning, mountain bike, drumeție cu ghid local (vizitarea carstului, a stânelor, observații asupra florei și faunei locale).


     Satul Merișor a fost atestat documentar la scurt timp după Crivadia, adică în 1453. În anul 1444, regele Ungariei Vladislav Jagello (1440-1444) cinstește pe cneazul Cândea de la Sălașul de Sus cu moșia Crivadia, pentru eroismul lui în luptele de la Belgrad si Portile de Fier, iar în anul 1457 regele Ungariei Ladislau Postumul (1453-1457), întărește donația cu satele Merișor, Baru și Mălăiești. Acesta a fost cel mai important sat din cadrul actualei comune până la inceputul sec. XX. Satul s-a dezvoltat pe văile Crivadiei, Merișorului și Răchitei în zonele de luncă, terase și pe unele suprafețe de nivelare locale. Altitudinea medie în zona de confluență a Răchitei și Merișorului este de 600 m.

         Trecerea prin sat a vechiului drum ,din Țara Hațegului spre Oltenia, prin Crivadia spre Merișor, apoi pe lângă Piatra Tătarului și pasul Dealu Babii, a favorizat concentratea populației  în imediata vecinătate. Pe harta austriacă realizată în 1770 se pot observa principalele drumuri precum și distribuția gospodăriilor. Astfel, în acea perioada existau două grupări de gospodării, în zona dinspre cătunul Cheia ( 20-25), și în apropierea confluenței Răchitei cu Merișorul (cca. 8 gospodării). Pe aceași hartă este figurat și cătunul Rusești (cca. 5 gospodării). Actuala zonă a cătunului Răchita nu prezenta nicio gospodărie, ceea ce arată ca acesta a apărut undeva după anii 1800.

      Intr-o hartă militară austro-ungară de la 1910, în zona Merișorului, sunt figurate două mori de apă pe pârâul Răchita precum și două biserici, cea din prezent ( a fost construită în 1890, fiind monument istoric) și o alta în zona podului de cale ferată ce trece peste râul Crivadia ( presupun că era de rit romano-catolic ținând cont de populația alogenă numeroasă în acea perioadă ). Din punct de vedere demografic satul s-a menținut pe primul loc, la nivelul comunei, până spre sfârșitul sec. al XIX-lea, astfel avea 522 loc. în 1854 (Bănița- 300 loc.), 797 în 1870, 684 în 1910, 650 în 1930 și  349 în 2002. 

        In partea nordică a satului Merișor , pe versantul cu expunere sudică, sunt din ce în ce mai extinse suprafețele ocupate cu livezi, mai ales de pruni, din care se obține țuică de către localnici. Aceasta zonă este afectată și de erozinea superficială și profundă a terenurilor datorită sedimentarului cu roci plastice (argile) suprapuse calcarelor pe un versant cu pantă accentuată. Acest facies litologic este instabilizat de precipitațiile ridicate, izvoarele numeroase, defrișările din perioada medievală și cea apropiată, dispunerea anumitor drumuri agricole precum și de pășunat. Anumite sectoare necesită plantări de arbori cu creștere rapidă ce să stabilizeze versantul, altele pot trece din categoria pășunilor în cea a livezilor iar altele necesită lucrări ample de stabilizare prin terasare și captarea unor izvoare ce alimentează masa argiloasă a alunecării.

 

Livezi în Merișor

       Cătunul Cheia s-a dezvoltat la ieșirea râului Crivadia din zona montană  după ce a format o vale carstică de cca. 5 km cunoscută sub denumirea de Valea Cerbului. Trecerea din zona montană în cea depresionară este delimitată de un sector foarte scurt de chei săpate în calcare. Gospodăriile s-au dezvoltat în zona de luncă, folosind la maxim terenul în scopuri agricole (mai ales arabil), iar versanții pentru pășunat, fâneață și într-o  măsură mai redusă pentru pomicultură. Altitudine medie în zona luncii este de 680 m.

Clișee carpatine. Partea I

Bănița montană

       Nordul comunei Bănița corespunde sectorului sud-vestic al munților Șureanu, altitudinea fiind cuprinsă între 800 și 1499 m ( Vf. Jigoru Mare). Din punct de vedere geologic este o zonă de contact dintre cristalin și sedimentarul mezozoic reprezentat de calcare. Zona dezvoltată pe cristalin prezintă cele mai ridicate altitudini ( trec de 1400 m) și se prezintă sub forma unor culmi și vârfuri rotunjite ce se prelungesc și spre estul comunei. Calcarele se prezintă sub forma unui platou pe care s-au dezvoltat văi carstice, peșteri, ponoare, doline, avene( goluri subterane cu dezvoltare verticală), chei, abrupturi.

       Zona de trecere spre Culoarul Depresionar Bănița prezintă martori de eroziune ( Vf. Purcarului), abrupturi calcaroase cu cascade și chei( Cheile Văii Cerbului, Cheile Crivadiei), bare calcaroase în zona  Bolii ( Dealul Cetății, peștera). Zona este acoperită cu păduri de fag, pășuni și fânețe. 
      Gradul de populare este foarte redus, se observă unele gospodării în limita sudică a zonei, în nordul Merișorului( cătunele Cheia și Poienari), Băniței ( cătunele Jitoni ,Cotești și Arsuri).

      Zona aceasta deține cel mai ridicat potențial turistic : peșteri, chei, avene, doline, martori de eroziune, abrupturi, cascade, izbucuri, ponoare, specii floristice termofile\endemisme, cetate dacică, castru roman și turn medieval.

Sălaș în mijlocul pădurii.

      Depresiunea Poieni s-a format la altitudinea de 1250 m, în nordul comunei, având 550x400 m. Prezența unei depresiuni extinse la această înălțime este explicată prin suprapunerea ei pe o zonă de contact a șisturilor cristaline (baza depresiunii ) cu calcarele mezozoice (se observă în partea stângă a imaginii). În această depresiune s-au format  pârâiașe ce au creat un curs cu aspect torențial adâncit în depozitele sedimentare ce acoperă cristalinul. Aceste pâraie se pierd în subteran în zona de contact cu calcarele prin intermediul unor ponoare. Prin observații hidrogeologice (utilizare de trasori) s-a determinat ca apa ce se pierde în aceste ponoare este captată și direcționată spre izbucul Șipot (Valea Streiului/Petrosului). În zonă se pot observa stâne. Accesul se poate face pe drumurile forestiere ce pleacă din satul Crivadia(11 km) sau din cătunul Jitoni( 8 km).

       Castrul roman de pe vârful Jigoru Mare( 1499 m) a fost construit de romani în perioada războaielor daco-romane, fiind un castru de marș, în vederea cuceririi capitalei dacice Sarmisegetuza Regia. Fortificația are formă rectangulară cu dimensiuni de 310 m, pe laturile de nord și sud, și 240 m, pe laturile de vest și est .

        Cheile Crivadiei și Turnul Crivadiei. Cheile Crivadiei sunt încadrate într-o rezervație cu o suprafață de 10 ha ce se remarcă prin valoarea sa peisagistică și floristică, constituind o enclavă de specii termofile, dacice și daco-balcanice, inclusiv 4 specii endemice și 2 specii rare. Aici este prezentă și vipera cu corn. Aceste chei s-au format sub acțiunea apelor râului Crivadia, în calcarele din zona marginală montană, prezentând versanți abrupți (60-70 m înălțime), zone înguste ( 3 -4 m), mici bazinete. In anii 60 a fost realizat și viaductul  la ieșirea din chei astfel că traseul inițial al drumului național a fost scos din vatra satului Crivadia.

        Cascada de la Merișor s-a dezvoltat pe zona de trecere dintre platoul calcaros și zona depresionară aferentă estului depresiunii Hațegului. Trecerea este bruscă, fiind realizată prin abrupturi structurale ce au permis formarea acestei cascade ce este vizibilă de pe DN 66 mai ales în perioada de primăvară și toamnă cand sunt precipitații mai bogate. Accesul la ea se realizează pe un drum pietruit ce pleacă din Merișor ( intersecție DN 66 - DJ 666).

        Cătunul Arsuri este situat în partea estică a localitații pe versantul stâng al interfluviului dintre văile Jupâneasa și Jigoreasa. Pe alocuri calcarele apar la suprafață. Pădurea a fost defrișată pentru a face loc terenurilor arabile, livezilor și pașunilor/fânețelor. Este cătunul situat la cea mai ridicată altitudine( 850-930 m). Accesul la cătun se face pe un drum pietruit din zona gării Peștera ( DN 66), apoi pe valea Jupâneasa.

      Dealul Cetății reprezină un sector dominat de un martor de eroziune dezvoltat pe bara calcaroasă similară cu cea dinspre Petrila( cheile Roșia și Taia). Acest deal depășește ușor 900 m reprezentând și o zonă de concentrare a apelor ce au determinat sculptarea unor chei, bazinete, peșteri. Această bară a fost străpunsă prin chei de două ori ( Cheile Băniței dezvotate în surplombă și  cheile de la confluența râului Bănița cu afluentul Jupâneasa ce au fost parțial distruse la construirea căii ferate ).

      Pe acest deal a fost realizată o fortificație, în perioada dacică, ce se află în momentul de față în patrimoniul UNESCO. Peste aceasta ,în perioada medievală, a fost realizată o altă fortificație ce a utilizat o parte din materialele vechii fortificații. Aceasta se află în momentul de față în uitare, nefiind pusă în valoare sub niciun aspect. Ultimele săpături arhelogice sistematice au fost realizate la începutul anilor '60. În perimetrul acesteia, observații recente, au pus în evidență existența unei așezări civile din perioada dacică. Acest sector este și o rezervație speologică, floristică și faunistică inclusă în Parcul Natural Grădiștea de Munte- Cioclovina. Dealul Cetății este flancat la sud de DN 66 ( Simeria-Petroșani- Tg. Jiu- Filiași) iar la nord de calea ferată electrificată Simeria - Petroșani- Tg. Jiu -Craiova. In apropierea lui se află și halta  Peștera Bolii precum și o cabană.

     Peștera Bolii s-a format prin străpungerea unei bare calcaroase de către râul Jupâneasa. Este cea mai importantă peșteră  din zonă. Peștera face parte dintr-o rezervație naturală ce se întinde pe 10 ha. În momentul de față peștera este amenajată pentru vizitare ( drum de acces asfaltat de la DN 66, podețe, iluminare), aici se țin și concerte. In interiorul sau au fost descoperite urme de locuire umană din neolitic și eneolitic. În apropiere sa este  o carieră de calcar (în care a fost descoperit un tezaur) precum și o stație de tratare a apei ce preia printr-o conductă apă din Jupâneasa (în amonte se află un mic baraj) și o transportă mai departe printr-o altă conductă la mina Petrila.

    Pentru o localizare mai exactă a celor prezentate vezi și Harta interactivă a Băniței.

Baza sportivă din Bănița se apropie de finalizare

       La sfârșitul lunii decembrie, anul trecut, a fost finalizată oferta pentru Construire bază sportivă, Comuna Bănița, județul Hunedoara . Costul estimativ la data prezentării ofertei era de 663.945 RON ( 6,63 miliarde lei vechi). Baza sportivă va fi amplasată în zona Tabără, cuprinzând un teren de fotbal cu gazon natural, tribune, drum de acces, parcare, clădire dotată cu spații pentru vestiare jucători și arbitrii, încăpere echipamente, birou administrator și toaletă publică. 

Terenul de fotbal, în prezent.

-- achiziționare utilaj buldexcavator , valoare estimată 160.000 RON ( 1, 6 miliarde lei vechi), 05.11.2010
-- consultanță, realizarea de studii de teren, elaborare studiu de fezabilitate în vederea finanțării nerambursabile și management proiect pentru proiectul Realizare drum forestier în Comuna Bănița, Județul Hunedoara, valoare estimată 245.000 RON ( 2, 45 miliarde lei vechi), 26.03.2010
--consultanță, realizarea de studii de teren, elaborare studiu de fezabilitate în vederea finanțării nerambursabile și management proiect pentru proiectul Realizare drumuri de acces la exploatațiile agricole din satele Merișor și Crivadia, Comuna Bănița, valoare estimată 162.000 RON (1, 62 miliarde lei vechi), 26.03.2010
-- consultanță și management proiect în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile pentru realizarea unui proiect privind Producerea energiei electrice și termice din resurse regenerabile destinată consumului propriu al instituțiilor publice și iluminatului public din Comuna Bănița, Județul Hunedoara, valoare estimativă 395.000 RON (3,95 miliarde lei vechi ) , 22.03.2010.

''Monstrul'' din Crivadia

   În zona Crivadiei au fost descoperitele urmele unui mamifer preistoric ce a trăit pe aceste meleaguri în urmă cu circa 28-34 de milioane de ani ( sfârșit Eocen, început Oligocen). Urmele sale au fost identificate într-un sit cu strat argilos cu  tuf silicificat de către Rădulescu C.& Iliescu.

   Mamiferul a primit denumirea de Crivadiatherium mackennai/ Crivadiatherium iliescui pentru a marca denumirea localității. Acest mamifer avea un aspect exterior asemanănător rinocerului modern, dar pe linie de specie pare a se asemăna cu o rudă mai îndepărtată a elefantului (a se vedea dispunerea celor 2 colți de pe craniu precum și structura osoasă aferentă membrelor).

   Aceste mamifere trăiau la marginea mlaștinilor cu mangrove și în pădurile tropicale existente în acea perioadă cu un climat cald și umed ( în Eocen climatul era mult mai cald și umed decât în prezent, astfel că au fost identificați palmieri chiar și în zonele polare !).

   Urmele identificate la Crivadia sunt unicate la nivel european ! Astfel de mamifere preistorice ( alte genuri) au mai fost identificate în nordul Africii (Egipt), Asia (Turcia, Mongolia s.a).

   Cu acest animal preistoric putem extinde elementele cu valoare de simbol ce pot definii localitatea. În acest sens  putem aminti valorificarea unui astfel de simbol pe malul sârbesc al Dunării, în zona Defileului.

   

Turnul medieval Crivadia

Turnul de la Crivadia este situat în apropiere de satul Crivadia, pe drumul spre comuna Băniţa în judeţul Hunedoara. Turnul a fost un punct de vamă in secolul al XVI-lea pe drumul care lega Transilvania de Oltenia prin pasul Vulcan.

A fost construit din piatră de calcar extrasă din împrejurimi, iar zidurile sale ating încă pe alocuri o înălțime apreciabilă. Turnul este circular, cu diametrul de 13m, iar la exterior este tencuit. Intrarea era situată în partea de nord, la 2 m înălţime de pământ şi pentru acces se folosea probabil o scară. În jumătatea de vest are 7 deschideri de tragere cu ambrazuri evazate spre interior, situate la o distanţă de aproximativ 1-1,5 m unul de altul, iar în cea de est este protejat natural datorită terenului accidentat, ceea ce a făcut inutilă practicarea în zid a unor deschideri de tragere suplimentare.

 În interior este posibil să fi avut cisternă, singura urmă vizibilă astăzi fiind o groapă. Era prevăzut şi cu un drum de strajă de lemn, astăzi dispărut, cu parapetul lat de 1 m şi înalt de 0,80 m. Deşi are aparenţa unui donjon, turnul de la Crivadia datează de fapt dintr-o perioadă mult mai târzie şi scopul său principal a fost cel de a observa şi controla căile de comunicaţie de graniţă. Turnuri asemănătoare se mai întâlnesc şi în pasul Turnu-Roşu.

Construcţia a fost ridicată în cel de al treilea deceniu al secolului al XVI-lea, probabil după 1528, pentru a supraveghea vechiul drum care lega Oltenia prin Valea Jiului de Valea Mureşului. Comanditarul a fost voievodul Transilvanei, Petru Pereny (1526-1529), iar motivul pare a fi consemnat de o plângere a nobililor din Haţeg în legătură cu contrabanda oltenilor şi a haţeganilor. Edificiul este aşadar un turn de vamă.

Sursă imagine stânga aici
 Sursă imagine dreapta aici

Sursă imagine aici                   Sursă imagine aici->

     

 Bibliografia

Gh. Anghel, Fortificaţii medievale de piatră din secolele XIII-XVI, Cluj-Napoca, 1986, pp. 108-110;

G. Halaváts, „A Krivádiai ortorony”, Erdélyi Múzeum, 27, 2, 1910, pp. 107-110;

L. Kováry, Erdély régiségei és történelmi emlékei, Kolozsvár, 1892, p. 27;

R. Popa, „Über die Burgen der Terra Hatzeg”, Dacia, 16, 1972, pp. 266-269;

G. Szinte, „Kerek erod Krivádia fölött”, Archaeologiai Értesíto, 14, 2, 1894, pp. 110-114.

 Sursă imagine aici

Sursă imagine aici

Sursa articolului Valentin Sălăgeanu (ed.), 12 monumente din istoria românilor, fişe de monumente de Valentin Sălăgeanu, Ana Maria Gruia, Vladimir Agrigoroaei, Liliana Tofan, Grupul Român pentru o Istorie Alternativă (http://www.patzinakia.ro/), Bucureşti - Cluj-Napoca, 2008

Bănița îmbătrânește

     După 1990 populația comunei a scăzut, ajungând la 1369 locuitori (conform ultimului recensământ al populației realizat în 2002). De atunci populația se află întrun proces accentuat de scădere dar și de îmbătrânire. Care sunt cauzele acestui regres după 1990 ?
      Trecerea României, după 1990, la un alt sistem politic, economic și social s-a reflectat și în declinul demografic la nivelul întregii țări sub forma scăderii natalităţii și  creşterii migrației. Dar acest declin demografic s-a manifestat diferit la nivelul României, astfel că unele zone și-au păstrat un anumit echilibru demografic iar altele au intrat în declin pronunţat (cum este cazul Băniței).

     Acest declin demografic este specific mediului rural și așezărilor urbane mici situate în zone izolate (Carpaţi, podișuri, Delta Dunării) precum și celor situate în afara axelor principale  de comunicație.
     Realizand o analiză mai profundă a fenomenului (perioada 1870-2002, pentru acest interval există date oficiale) se observă că valoarea medie a numărului populației a fost de 1.662 locuitori. Astfel, în anul 1870, Bănița avea 2.263 locuitori, în 1966 - 2013 locuitori, iar în 1992 -1397 locuitori.

Dacă în perioada anterioară anului 1990 populația numeroasă era susținută de sporul migratoriu ridicat (datorat lucrărilor realizate în zonă, mai ales la calea ferată), după acest an ea mai este susținută, în cea mai mare parte, de localnici ce au un comportament demografic influenţat, întro mare măsură (atât sub aspect salarial cât și al desfacerii unor produse obținute la nivel local), de evoluția socio-economică a Văii Jiului.

     Sporul natural pentru intervalul 1992 - 2002 a fost negativ, fiind la o valoare medie de - 4%o, sub media națională, cauza principală fiind creșterea mortalității. La acesta s-a adăugat și sporul migrator negativ. In afara acestor aspecte trebuie remarcată și ponderea mai ridicată a populației masculine 50,9% (1992), 51,4% (2002), situație opusă mediei naționale (populatie  masculină cca. 49%).

    La toate acestea se adaugă îmbătrânirea populației, ce va avea pe termen mediu și lung efecte nefaste. Astfel, dacă în 1992 populația sub 20 de ani reprezenta 28% din total, în 2002 a ajuns la 25,8 %. Situația este mult mai gravă la nivelul satelor componente (Merișor și Crivadia), unde ponderea persoanelor peste 60 de ani este mai mare decât a celor sub 20 de ani ! Ponderea populației cu peste 60 de ani ajunsese la 19% în 2002, cu mult peste un normal considerat la sub 7% pentru a avea o populație tânără, și un maxim de 12% pentru a nu intra întrun proces clar de îmbâtrânire și declin demografic. În actualul ritm, până în anul 2025, Bănița ar pierde aproape 170 de locuitori (echivalentul satului Crivadia). In urma recensământului realizat în anul 2011 se pot trage mai multe concluzii în privința evoluției demografice a localității pe următoarele două decenii.

    Pentru a încheia, totuși, pe un ton optimist am postat și câteva fotografii realizate cu ocazia sfârșitului de an școlar ( iunie, 2008) din cadrul Șc. Gen. Bănița.

Descoperiri arheologice în Bănița

1. Peşteri cu urme de locuire.

a) Peştera Bolii.

În peşteră s-au descoperit materiale ceramice neolitice şi eneolitice. [62]
b) Peştera Ulciorului.

Aici s-au identificat fragmente ceramice Coţofeni, faza a III-a. [63]

2. Staţiuni arheologice cu stratigrafie complexă.

a) Punctul Piatra Cetăţii sau Cetatea de pe Dealul Bolii.
Pe acest deal, la 4 km est de sat, se află o cetate dacică cu ziduri şi turnuri de piatră realizate în binecunoscuta tehnică murus Dacicus (secolele I î.Chr.-I d.Chr.).
Aici s-a descoperit o brăţară dacică de argint.
În cetate şi pe terasele amenajate în jurul acesteia se găsesc multe unelte care demonstrează existenţa unor ateliere pentru prelucrarea metalelor (bronzului).
Unele porţiuni din zidul cetăţii sunt realizate din pietre de mici dimensiuni, prinse cu mortar. Înălţimea acestuia este, uneori, de 1,5 m (secolele XIII-XIV d.Chr.).
Anterior construcţiei dacice a existat un nivel hallstattian. [64]
b) La poalele dealului s-a descoperit aşezarea civilă a cetăţii. În aceasta s-a descoperit un mare atelier pentru prelucrarea metalului. [65]

3. Vestigii de epocă romană.

a) Punctul Jigoru Mare sau Vârful cu Ocol.
În hotarul localităţii, pe muntele Jigoru Mare, s-au descoperit urmele romane ale unui castru de pământ de dimensiuni considerabile.

Fortificaţia are formă patrulateră având 310 / 240 m (7,4 ha). [66]

4. Mine şi cariere.

a) Aici s-au semnalat clădiri şi artefacte romane puse în legătură cu exploatarea pietrei.
După unele informaţii aici s-ar fi spălat nisipuri aurifere pentru selectarea metalului preţios. [67]

5. Descoperiri monetare.

a) Peştera Bolii.
În cariera de piatră de la Peştera Bolii s-a descoperit un tezaur format din imitaţii de tetradrahme thasiene.
Tot de aici provine o monedă romană republicană. [68]

Crivadia

1. Peşteri cu urme de locuire.

a) Peştera Gaura Oanei.
Materialele arheologice recoltate din această peşteră aparţin culturii Coţofeni şi epocii dacice. [195]
b) Peştera de pe Valea Munceilor.
În peşteră s-au descoperit vetre de foc şi artefacte neîncadrate cronologic şi cultural. [196]

2. Vestigii medievale.

a) Turnul-cetate de aici este, prin forma şi dimensiunile sale, deosebit în arhitectura fortificaţiilor medievale din Transilvania. El este ridicat la intrarea în trecătoarea Merişor şi se datează – cel mai devreme – în secolul XV d.Chr. [197]
b) Biserica medievală era construită din lemn şi funcţiona înainte de 1733.

Sursa:¤http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/chunedoara/b.htm