luni, 14 februarie 2011

Clișee carpatine. Partea a III-a

Zona depresionară.
Satul Băniţa

    Satul Băniţa s-a dezvoltat în zona Culoarului Depresionar Băniţa, între m-ţii Şureanu şi m-ţii Tulişa, la altitudini cuprinse între 700 şi 830 metri. Este zona cea mai populată, reprezentând cca. 65% din populaţia comunei. Oferă cele mai complexe servicii (administrative, comerciale, turistice, educative, poştale, securitate,transporturi, financiare şi culturale).
     Satul este format din mai multe cătune: Jitoni, Coteşti, Corbeoni, Căprăreşti, Arsuri, Băieşti, Botani, Firma şi Băniţa-Gară (zona centrală).


        Cătunul Jitoni este situat în nordul satului Băniţa, la zona de contact dintre arealul montan şi cel depresionar, la altitudini cuprinse între 760 şi 830 de metri. Cătunul s-a dezvoltat pe un aliniament orientat est-vest, pe interfluviul dintre râul Băniţa şi un afluent de-al său de la sud, în cea mai mare parte , precum şi pe versantul sudic al zonei montane( munţii Şureanu). Gospodăriile sunt dispuse de-a lungul drumului principal din care pleacă drumuri secundare ce duc la case izolate sau grupări de 3-5 gospodării.
         Arealul cătunului a fost transformat, în cea mai mare parte, în terenuri arabile, livezi şi fâneţe în detrimentul pădurii de fag şi mesteacăn.
        Din punct de vedere demografic este unul din cele mai populate cătune, alături de Botani-Firma. La nivelul anului 1770, reprezentările cartografice austriece indicau prezenţa a doar 3-4 sălaşe/ gospodării. Numărul mai mare de locuitori, în comparaţie cu alte cătune, poate fi explicat prin suprafeţele mai extinse favorabile construcţiilor, expunerea sudică a versantului montan cât şi a interfluviului, accesibilizarea spaţiului montan prin drumuri forestiere şi de acces la  exploataţiile agricole, adăpostul oferit de zona montană, ce ajunge la 1250 m în imediata vecinătate, şi blocheză, într-o anumită măsură, curenţii de aer ce se deplasează, preponderent, din sector nord-vestic, oferind astfel, alături de expunerea sudică, un microclimat favorabil.
        Toponimul (denumire de locuri) Jitoni pare a fi de sorginte antroponimică (derivă din nume de persoană), şi anume ,din Jitea, la care s-a adăugat sufixul -oni, sufix ce indică provenienţa haţegană a primilor locuitori. Pe hărţile topografice realizate de armată în anii '60 apare şi denumirea de Liţoni /Litoni, ceea ce indică drept sursă a toponimului termenul litos-ce înseamnă piatră, aspect veridic  dacă avem în vedere prezenţa unor martori de eroziune (vf. Purcarului) şi abrupturi calcaroase (în acest sens poate fi amintit şi toponimul Petros, sat din comuna Baru, ce are acelaşi înţeles, de piatră, dar cu altă origine, în vecinătatea căruia sunt prezente abrupturi calcaroase evidente în peisaj). 
        Principalele activităţi economice ţin de creşterea animalelor (ovine şi bovine, în principal, păsări, porcine-secundar), la care se adaugă exploatarea pădurii, pomicultura (pruni, meri), cultivarea plantelor (cartofi, porumb ş.a )
        Accesul în cătun se realizează pe un drum asfaltat pe cca. 1 km, ce pleacă din DN 66-zona pasului Băniţa-Merişor, şi se continuă cu un drum pietruit din care pleacă alte drumuri secundare. Se mai poate ajunge şi din cătunele Coteşti (spre est, drum pietruit) şi Botani (spre sud, drum de pământ).


    În perspectivă pot fi dezvoltate activităţi turistice (agroturism), în măsura în care drumurile existente sunt modernizate (asfaltarea drumului principal până în cătunul Coteşti, pietruirea drumurilor de acces în zona montană şi a celui spre Botani) pentru a facilita accesul la platourile carstice, văile carstice,peşterile şi abrupturile din zonă, amenajarea unor poteci turistice, alături de panouri de informare turistică, trasee pentru alpinism, drumeţie, cicloturism. La toate acestea se adaugă valoarea cătunului, ca punct de belvedere, ce oferă o privelişte deosebită asupra Culoarului Depresionar Băniţa, munţilor Tulişa, Parâng, Vâlcan-vf. Straja şi Retezat.

      Biserica din Jitoni este amplasată pe partea dreaptă a luncii râului Bănița. Aceasta este ușor accesibilă din DN 66, deservind cătunele Jitoni, Băiești și zona centrală a comunei. Zona vecină cuprinde terenuri agricole ce au un potențial ridicat pentru construcții rezidențiale. Biserica a fost ridicată în anul 1910.


       Cătunul Cotești este situat în partea estică a localității, la baza muntelui Gruneț și dealului Frunții (ambele cu peste 1000 m). Zona se prezintă ca o microdepresiune de contact ce face legătura dintre zona montană și cea a dealurilor depresionare. Zona este intens utilizată agricol (terenuri arabile, livezi, pașuni,fânețe). Altitudinea medie cca. 800 m. Accesul în zonă se poate face pe drum pietruit prin cătunele Jitoni și Botani. Este cel mai izolat cătun din satul Bănița.


      Cătunul Căprărești este situat în partea estică a comunei , pe partea dreaptă a văii Jigoreasa. Casele sunt dispuse pe partea cea mai înaltă  a unui interfluviu ce se prezintă precum un scurt platou ce a favorizat amplasarea caselor precum şi extinderea terenurilor arabile şi a livezilor pe un versant cu expunere sud-vestică pentru a beneficia de o expunere solară mai bună. Altitudinea medie este de 780 m. Pe harta austriacă ,realizată în 1770, figurau mai multe gospodării în zona Căprăreşti - Corbeoni,dar nu ca entitate separată. În harta militară austro-ungară, din 1910, sunt figurate două mori de apă pe râul Jigoreasa. 

       Cătunul Corbeoni este concentrat pe o mică vale la vest de cătunul Căprăreşti. Sunt puţini locuitori, recent fiind realizate clădiri rezidenţiale deoarece terenul este prielnic şi prezintă o densitate redusă în locuire. In această zonă sunt în extindere livezile datorită suprafeţelor cu expunere sudică. Toponimul Corbeoni are origine antroponimică, derivând din numele Corbei, la care s-a adăugat sufixul -oni.

     Cătunul Băiești este situat în partea centrală a comunei pe cursul mijlociu al râului Bănița. Casele sunt dispuse în lunca și pe terasele râului. Lunca râului este mai dezvoltată pe partea dreaptă, fiind intens utilizată ca teren arabil. Accesul în cătun se face pe un drum pietruit din DN 66. Altitudinea medie este de 750 m. Toponimul Băieşti pare a indica un sat dublet realizat prin roirea unor sate din Ţara Haţegului, în cazul de faţă satul Băieşti din comuna Pui( în această direcţie pot fi amintite satele din zona Haţegului şi dubletele sale din Valea Jiului, Valea Lupului-Lupeni, Uric-Uricani, Petros-Petroşani, Valea Dâljii-Dâlja, Paros-Paroşeni ş.a).


        Cătunul Botani este situat pe valea Băniței, în imediata vecinătate a DN 66 și a căii ferate. Altitudinea medie este de 725 m. Casele sunt construite pe terasele râului Bănița și pe marginea unor dealuri ce mărginesc cătunul. Terenurile din partea stângă a râului au in general expoziție sudică, pantă moderată, pe când cele din dreapta au expunere nordică și pantă moderată pe circa 200 m după care devine abruptă la contactul cu munții Tulișa. Zona a fost puternic defrișată pentru terenuri agricole, din vechea pădure se mai păstrează pe alocuri mesteceni. Denumirea de Bănița figurează pe o hartă austriacă de la 1770 pe locul acestui cătun deoarece prezenta cea mai dezvoltată zonă (numeroase gospodării, biserică). Astfel putem considera cătunul ca fiind nucleul satului Bănița. Toponimul Botani este de origine antroponimică, de la numele Bota, la care s-a adăugat sufixul -ani (se poate să fi avut iniţial sufixul -oni, Botoni, deoarece în vecinătate, Valea Jiului, întâlnim şi toponimul Boţoni).
         Drumul național ce făcea legătura dintre Deva și Petroșani trecea pe actualul drum comunal ce trece pe lângă biserică, școală și fostul peco. Odată cu modernizarea acestuia, în anii '60, a fost realizat actualul traseu al drumului naţional,pentru a reduce timpul de aşteptare la trecerea de nivel cu calea ferată. Vechea biserică a fost demolată iar pe locul acesteia a fost ridicată o alta. În prezent zona valorifică poziţia favorabilă la DN 66, alături de cătunul Firma, cu care se întrepătrunde, prin realizarea unor spaţii de cazare (pensiunea,, Drăgan'', pensiunea ,,La Nicolae'', motelul ,,Costinaș'') și de servire a mesei ( pensiunea ,,La Nicolae''). Acest sector prezintă un potențial crescut în amenajarea unor spaţii pentru turismul de tranzit și agroturism precum și pentru case private datorită reliefului favorabil  și accesului facil.



           Zona centrală a satului/comunei Băniţa se identifică şi cu cătunul Băniţa-Gară, ce datorită evoluţiei socio-economice din sec. XX a devenit zona principală a comunei, având funcţii industriale, comerciale, transporturi, administrative şi culturale.
         Sectorul este situat în vestul satului Băniţa , la altitudinea medie de 730 m, pe valea râului Băniţa, mai ales pe dreapta sa, între dealul Carierii, dealul Mândrului, m-ţii Tulişa şi pasul Băniţa-Merişor, de-a lungul DN 66
        Originea toponimului Băniţa are două variante posibile, prima , şi cea mai plauzibilă, provine din termenul baniţă - cf.  DEX  ,, BÁNIŢĂ, baniţe, s.f. Unitate de măsură de capacitate pentru cereale, a cărei valoare a variat (în provinciile româneşti) în jurul a 21-34 l; dublă (1). ♦ Vas special (făcut din doage) care are această capacitate. – Din bulg. banica.''. - aspect explicabil dacă ţinem cont de faptul că în perioada medievală a funcţionat un turn de vamă pe locul fostei cetăţii dacice şi taxa de trecere consta în baniţe de cereale, iar termenul de Băniţa a fost figurat ,în 1770, în zona dinspre Dealul Cetăţii; a doua, cu sensul de fund de sac, cu referire la formatul depresiunii ce se închide în zona Bolii, în contrapondere cu zona deschisă dinspre Merişor (acestă variantă a fost susţinută de Sebastian Stanca într-o lucrare apărută la începutul sec.XX).
        Concentrarea populaţiei a fost determinată de construirea căii ferate în anii 1868-1870, exploatarea calcarului şi a rocilor argiloase. În această zonă au funcţionat o fabrică de var, alta de ţigle şi cărămidă ( probabil în zona din spatele complexului comercial, blocuri), o moară (clădirea acesteia a fost utilizată ulterior de UM Băniţa, fiind demolată în urmă cu câţiva ani). Actuala carieră a luat amploare în perioada de după 1950, odată cu folosirea calcarului drept fondant la obţinerea fontei la Călan, precum şi în construcţii (am aflat, din anumite surse, că în anii '80, piatra din carieră, de dimensiuni mai mari, a fost utilizată la realizarea canalului Dunăre-Marea Neagră). Dezvoltarea activităţii în cariera Băniţa a determinat şi realizarea unor locuinţe pentru muncitori în anii '50-'60 ce se mai păstrează şi azi (sunt două corpuri de clădire situate în vecinătatea Taberei, la nord de ea, paralel cu DN 66). În prezent cariera este exploatată, se obţine zgură roşie şi sortimente de piatră pentru diferite construcţii-pavări.




      Lucrările de modernizare ale căii ferate Simeria-Petroşani de la sfârşitul anilor '70, anii '80 şi începutul anilor '90, ce au implicat dublarea căii ferate, electrificarea  şi realizarea mai multor tunele     au determinat un aflux sporit de muncitori pentru care a fost realizată o tabără muncitorească ce cuprindea, la apogeul său, 7 corpuri de clădire ( P+1). Tabăra a fost dotată cu centrală termică pe bază de cărbune(şi acum mai văd fumul şi simt mirosul înecăcios de cărbune ce mă obliga să închid fereastra, o amintire neplăcută), sistem centralizat de alimentare cu apă şi canalizare. Datorită acestor lucrări de la calea ferată au fost amenajate spaţii pentru întreţinerea utilajelor ( fostul I.U.G, clădirea se mai păstrează şi azi, în apropierea Şc. Gen. Băniţa, pe partea dreapta a DN 66, sensul de mers spre Petroşani), parcare şi depozit de materiale (piatră,nisip,ciment ş.a) lângă calea ferată -peste drum de Sc. Gen.Băniţa (momentan nu se mai află nicio construcţie) precum şi o rampă pentru descărcarea de prefabricate de beton, utilizate la consolidarea unor versanţi din vecinătatea căii ferate, situată peste drum de sediul primăriei. 
      Înfiinţarea unităţii militare din Băniţa, pe lângă funcţia sa strict militară, avea şi o funcţie economică, astfel , mulţi soldaţi lucrau la calea ferată şi la întreţinerea drumului naţional. Cazarea acestora a fost făcută în cladirea fostei mori precum şi într-o clădire (P+1) ce se mai păstrează şi azi. Zona unităţii mai cuprindea şi o sală de mese, bucătărie, depozit de alimente (se păstrează şi acum), birouri ofiţeri , teren de fotbal (era dotat cu zgură, gard metalic înalt de cca. 4 metri), trei heleştee (azi colmatate), crescătorie porcine, teren betonat pentru tenis de câmp, atelier tâmplărie, sală de sport-haltere, masă de ping-pong, şah, remi ş.a-, cameră muzeu cu exponate militare, hărţi şi mulaje ale zonei (ultimele fiind situate la parterul clădirii principale). Depozitul de armament era în zona Carierii, în dreapta exploatării, cum se trece calea ferată dinspre gară.
      Pentru asigurarea transportului de călători şi de mărfuri pe calea ferată a fost realizată o clădire de dimensiune mai mare(clădirea se află lângă sediul nou) ce a fost înlocuită, în anii '80, de un sediu nou al gării (actuala gară). Gara veche era dotată cu o rampă şi un depozit utilizate pentru produse industriale, agricole, animale şi lemne. Parcul gării mai poate fi identificat şi în prezent, dar este neîntreţinut. Exista şi un cântar în vecinătate liniei 1, ce a fost acoperit când a fost asfaltată parcarea dintre blocuri şi gară, în urmă cu 4 ani. 
     

       Sub aspectul deservirii comerciale, zona a beneficiat de magazine alimentare, iniţial în spatele gării ( la ''Moş Ştefan''), apoi prin realizarea complexului comercial ce beneficia de alimentară, magazin produse industriale (''textile''), bar-restaurant. După 1990 au mai fost deschise magazine ce ofereau produse alimentare (la parter blocuri, zona Tabără), aprozar (in fostul complex comercial), baruri ( în locul fostei staţii auto, peste drum de complexul comercial, lângă parcare), farmacie (la blocuri), magazin materiale de construcţie şi de uz caznic ( la blocuri). 


     Partea administrativ- publică, Primăria, îşi are sediul în acelaşi corp de clădire cu Căminul Cultural, fostul sediu de poliţie (în prezent amplasat la blocuri), centrala telefonică digitală. Clădirea a fost complet modernizată, recent fiind inaugurat şi un parc în fostul spaţiu verde al Căminului Cultural. Aici şi-a deschis filială şi C.A.R Unirea, Petroşani. În trecut, în spaţiul Căminului Cultural, erau organizate spectacole aproape lunar precum şi proiecţii de filme în fiecare duminică. În prezent se mai organizează spectacole de sfârşit de an şcolar, baluri, nunţi, botezuri, alegeri locale-parlamentare-prezidenţiale, de altceva nu-mi amintesc, poate că mai sunt .. . Ce lipseşte din sediul actualului Cămin Cultural, dar exista înainte de 1990, este biblioteca comunală. Şi nu numai că nu există, dar, în urmă cu ceva ani, când eram la Biblioteca Judeţeană din Deva pentru o documentare, nu mică mi-a fost mirarea când mi-a spus bibliotecara că este singura localitate din judeţ ce nu deţine bibliotecă publică ! Se pare că după 1990 s-au ''pierdut'' toate cărţile.
      Dispensarul comunal a funcţionat în mai multe clădiri, ultima oară la blocuri. Momentan nu exista punct sanitar în localitate. Poşta  se află la parterul vechii antreprize CCF, după ce a schimbat patru locaţii.
      Şcoala Generală Băniţa îşi are sediul într-o clădire recent modernizată (deţine mai multe săli de clasă, bibliotecă, sală de informatică). Deţine şi un teren de sport, neamenajat însă corespunzător. Grădiniţa se află într-o clădire situată în zona Tabără.




   


3 comentarii:

gdrenea spunea...

ATTN D-ului Paul Ursuta.
Am vazut un comentariu adresat mie pe site-ul PANORAMIO. Intradevar am facut armata la Banta intre anii 1989-1990.Daca nu ma insel la decorul pozelor cu trenul si podul de CF am contribuit si eu. Adica la podul de CF si euj am montat contasina,si la ridicarea zidurilor de sprijin am contribuit si eu.De evenimente am avut parte. Dela alunecari de teren care blocau CF inspre Simeria pana la deraierea unei garnituri de 35 de vagoane de carbuni in DEFILEUL JIULUI(LANICI).Acest ultim eveniment a avut loc in 1989 parca la inceputul lunii IUNIE.Nu mai retin data exacta dar reperul este finala Cupei Campionilor dintre STEAUA si AC MILAN (0-4).Despre poze ce sa spun? Nu prea am. Am sa caut sa vad daca mai am cateva. Am gasit una cu tot plutonul facuta in februarie-martie pe terenul de fotbal.Atunci nu prea aveai voie sa detii ca militar in termen un aparat foto,radio, etc. Se suferea de SECRETOMANIE. Sa nu afle 'dusmanii capitalisti' de 'armele ucigatoare' ale armatei române (tarnacoape,lopeti, ciocane, vinciuri,clesti de traversa, de sina, etc.).Sa revenim la poze. Promit ca am sa scanez ce am si am sa vi le trimit.
Intrebare :In ce an sa desfiintat unitatea? Eu am trecut in rezerva pe 31 martie '90. Atunci era comandant Ghe. Cotoara.Avea gradul de Lt.major (azi gradul numai exista, a fost desfiintat dupa 1990).
Am fost Fruntas in Plutonul 4 Compania Banita, subunitate a Batalionului Aiud, Brigada de CF parte a Armei Geniu.Dormitorul era in fosta moara cum urci la etaj prima usa pe dreapta.Cam atit decomdata. Promit ca am sa revin.
Cu stima,tobadetinichea

Ursuţa Paul spunea...

undeva prin 1995, nu mai stiu data exacta

Andrei Marculescu spunea...

Buna ziua,

Cautam informatii despre comuna Banita si am gasit (nu fara oarecare dificultati) blogul Dumneavoastra. Informatia este de o calitate exceptionala, iar fotografiile pe care le-am gasit tot prin amabilitatea Dumneavoastra incantatoare. Admirabil, va sunt recunoscator. Sper sa reusesc cat de curand sa petrec impreuna cu familia o vacanta de vara la Banita, zona mi-a cazut literalmente cu tronc.

Toate cele bune,
Andrei Marculescu