luni, 19 iulie 2010

Plan pentru restaurarea cetăţii Băniţa

Scris in 27 iunie 2010, 19:09 de Marius Mitrache in Eveniment. 46 vizualizari si 2 comentarii.



Cetatea de la Băniţa ar putea fi, în sfârşit, restaurată. Autorităţile locale spun că acest edificiu, aflat în patrimoniul UNESCO, ar putea fi amenajat şi pus în valoare, doar dacă reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara vor reuşi să o preia, odată cu restul cetăţillor dacice din judeţ. „În acest moment lucrăm la un proiect care vizează trecerea complexului Cetăţilor Dacice din judeţul Hunedoara la Consiliul Judeţean. După aceasta urmează să demarăm un proiect comun care să le includă atât pe cele de la Orăştie cât şi acestea de la Băniţa”, afirmă Ionel Burlec, primar Băniţa.

Cetatea nu mai poate fi acum deloc vizitată, din cauză că nimeni nu a restaurat niciodată calea de acces. Totuşi, planurile autorităţilor locale vizează şi calea de acces, dar şi promovarea cetăţii pentru ca turiştii să afle despre acest obiectiv la care se poate ajunge din drumul naţional.

„Vrem să amenajăm o cale de acces spre ruine, un punct de informare turistică, să montăm plăcuţe indicatoare şi chiar să reconstituim ruinele acolo unde este necesar acest lucru. Vom face şi pliante pentru a promova cetatea Băniţei”, mai spune Ionel Burlec.

Cetatea dacică de la Băniţa este contemporană cu cele din munţii Sebeşului şi avea rolul să împiedice inaintarea unui duşman ce ar fi venit dinspre sud, prin Defileul Jiului.

În timp de pace, aici îşi avea reşedinţa unul dintre marii nobili daci.

Pe dealul ce poartă numele de Piatra Cetăţii, cercetările arheologice au scos la iveală ruinele unor cetăţi dacice. Dealul cu pante foarte abrupte, nu este accesibil decât dinspre nord unde panta este barată de un zid dacic dublat spre vale de un scut. Nimeni, însă nu ştie exact cum să ajungă acolo. Accesul este imposibil şi nicio hartă sau vreun indicator rutier nu este montat în zona ruinelor.

Cetatea dacică de la Băniţa se află pe “Dealul Bolii” sau “Piatra Cetăţii”, pe o culme conică, cu altitudinea de 904 metri, aflată în estul comunei Băniţa.

Elementele de fortificaţie sunt reprezentate de ziduri, turnuri, platforme de luptă, dar nu pot fi vizitate fără un drum de acces, pe care autorităţile locale promit că îl vor realiza în scurt timp dacă vor primi acceptul celor care au în administrare ruinele dacice.

              Sursa: Gazeta Văii Jiului